zi...

5...4...3...2...1...şi!...improvizaţia începe. Am uitat, am uitat cum e să fiu luată în braţe şi purtată până aproape de norii pufoşi cu gust de savarină. Aş fi vrut, aş fi vrut sa uităm noţiunea timpului în zbor spre norul savarinei absolute. Mă simt în sfârşit împlinită, dar .... cum mereu există un "dar"... îi simt încă prezenţa ei, în versuri şi priviri chinuit aruncate spre EL prin fumul gros şi cenuşă emanate de vulcanul suferinţei mele. Eu am încă o enigmă de când L-am cunoscut. Gândim la fel. Ok. Acum probabil vă gândiţi că sunt nebună sau că exagerez...sau mai ştiu eu ce etnobotanice credeţi că am luat, dar nu am dece să vă mint..cum spuneam pentru mine este şi va rămâne un fenomen de neelucidat, dar... totodată mă şi sperie. Se pare că totul revine la normal şi asta îmi dă aripi de plumb. [ 2 pumni ridicaţi ]