cum?...

...niciodată nu mi-am putut imagina că sunt în stare să reacţionez într-un mod atât de urât...Mă simţeam ca şi cum [ vă aşteptaţi probabil să zic "aş fi renăscut"?...ei bine nu e tipul acela de poveste ] mă prăbuşesc, aveam nevoie de ceva de care să mă sprijin, iar cel mai apropiat lucru era spătarul scaunului, cred că am făcut cea mai bună alegere de până acum..pentru că în secunda următoare mi s-au înmuiat picioarele vazând că EL se apropie. Nu am putut să-i spun nici măcar "bună", gura îmi era încleştată de parcă aveam ceva sacru care ar fi putu ieşi pe acolo. Un gol în stomac îmi înceţoşă privirea, iar toţi în jurul meu se aşteptau la o reacţie, le-am demonstrat că pot... că pot să-i ţin piept, şi am ieşit pe picioarele mele din clasă. Toate astea le datorez cuvintelor spuse de el cu o seară în urmă care m-au derutat mai mult ca oricând: "ek het jou liefe", am rămas stupefiată, aş fi vrut să răspund: "namumutan ta ka", dar ce rost avea? Nu ştiu ce e în capul meu, mereu am vrut să cred că sunt puternică, chiar şi acum, îmi demonstrez contrariul, mi-aş dori ca totul să fie aşa cum trebuie sa fie, cu inima la locul ei, nu urcată în gât, şi daca tot e aici sus...măcar să mă ajute să vorbească ea în locul meu..pentru că îmi e din ce în ce mai greu : )...